UDMR.ro - Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, rostit astăzi la Arad, în cadrul evenimentului de comemorare al celor 13 generali, martiri ai Revoluției pașoptiste.

Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, rostit astăzi la Arad, în cadrul evenimentului de comemorare al celor 13 generali, martiri ai Revoluției pașoptiste.

Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, rostit astăzi la Arad, în cadrul evenimentului de comemorare al celor 13 generali, martiri ai Revoluției pașoptiste.

Se împlinesc o sută șaptezeci de ani de când aici, la Arad, treisprezece oameni au murit, iar la Pesta cel de al 14-lea, Lajos Batthyány - toți și-au sacrificat viața pentru ceea ce numim libertate.  Citind scrisorile lor de rămas bun, observăm un puternic atașament față de cei dragi, dar și mărturiile cutremurătoare ale unei loialități necondiționate față de principiile asumate.

Însă, din anumite puncte de vedere, sacrificiul lor a fost inutil, pare chiar lipsit de sens pentru că, în timp ce eroii din Arad erau executați în ziua de 6 octombrie 1849, Revoluția fusese deja înfrântă, armata era distrusă, iar speranța de libertate se pierdea în fiecare zi, după un an și jumătate de așteptări.

Intenția regimului politic aflat la putere în acea perioadă era de fapt, un avertisment dur, o amenințare. Nu era doar o simplă execuție a liderilor opoziției. Intenția regimului de la putere era să îi umilească prin faptul că nu erau executați precum cei de rangul lor, cu un simplu glonț, ci prin spânzurare – metodă aplicată, la acea vreme, exclusiv infractorilor. 

 „Compasiunea este un lucru bun, dar mai întâi să spânzurăm câțiva. Nu trebuie să ne ferim de o baie de sânge”, spunea unul din liderii politici de atunci.

Însă istoria este ciudată. De multe ori, se întâmplă exact opusul celor planificate. Poate tocmai decizia imperială, grosolan de nedemnă, a fost motivul pentru care comemorarea martirilor arădeni a început chiar în ziua execuției lor.  

Magazinele și locurile publice au fost închise, iar cetățenii Aradului au mers, în masă, la locul de execuție.

Astfel, a devenit timp de multe decenii, Ziua Martirilor din Arad o zi memorială pentru libertatea maghiară. A fost o lecție foarte dură, cu un mesaj foarte puternic, și anume, că jertfa pentru libertate este păstrată întotdeauna în memoria națiunii.

Nu este o coincidență faptul că majoritatea sărbătorilor noastre naționale, ale maghiarilor sunt despre libertate. Despre libertatea câștigată pentru puțin timp și apoi pierdută.

Pentru că libertatea nu este niciodată o stare de relaxare. Trebuie mereu vigilență. Libertatea trebuie permanent dobândită prin noi confruntări, uneori pe câmpul de luptă, alteori în Parlament. Uneori în stradă, alteori în sala de judecată.

Pentru că libertatea nu s-a obținut niciodată și nu se obține nici în prezent cu ușurință, în aceste părți ale Europei. Libertatea este întotdeauna fragilă. Și mereu incompletă. Întotdeauna există ceva de îmbunătățit, de consolidat și trebuie să lupți mereu pentru asta.

Și niciodată nu trebuie să ne complăcem în ideea că mereu avem de-a face cu ea, că este omniprezentă.

Ziua Martirilor are, însă, și o altă morală, care este la fel de actuală și astăzi.

În mai puțin de patru decenii, ziua în care a fost comis un masacru, a devenit o zi de comemorare, o zi de doliu și de sărbătoare în același timp. În 1890, Kossuth însuși a salutat națiunea în mesajul său fonograf. Și în acel an a fost ridicat și Monumentul Martirilor la Arad.

Pentru că Revoluția a fost urmată de Compromisul Austro-Ungar. Nu a fost nevoie de nici măcar douăzeci de ani pentru ca cele două părți mereu opozante, mereu ostile în timpul Revoluției, să ajungă la acest compromis.

Noi maghiarii eșuăm de foarte multe ori în luptele noastre pentru libertate, dar avem destul de mult succes în încheierea acordurilor, în consolidarea relațiilor.

Dacă toate acestea le proiectăm în contextul zilelor noastre, imaginați-vă că, după un deceniu, ar fi existat un monument în centrul orașului în Târgu Mureș, care să amintească de evenimentele triste din martie 1989.

Pentru noi toți, români și maghiari, libertatea a început în decembrie 1989, în urmă cu aproape 30 de ani, iar câteva luni mai târziu a izbucnit conflictul între noi. Ne putem imagina să existe un monument în centrul orașului Târgu-Mureș care să amintească de evenimentele din martie 1989? În contextul actual este încă puțin probabil, dar va veni și vremea când vom avea un monument dedicat și acestui moment.

Deși  nu este atât de complicat, dacă privim exemplele istorice în acest sens.

Sunt necesare doar două aspecte: respect și încredere

Încredere, pe scurt, înseamnă  să nu văd nicio rea-intenție în ceea ce spune interlocutorul meu. Că nu-mi imaginez altceva, nu presupun nicio răutate. Știu că și celălalt vrea binele. Știu că nu vrea să mă rănească intenționat pe mine sau pe altcineva. Primesc ceea ce văd, ceea ce aud - nici mai mult, nici mai puțin. Este atât de simplu, trebuie să fie într-atât de simplu.

 

Iar respectul, înseamnă că, bazându-ne pe încredere, îl acceptăm pe celălalt așa cum este. Nu contează dacă aparține majorității sau minorității. Și nu contează că sărbătorește evenimentele importante în alte momente și în alt fel.

Respectul înseamnă, de exemplu, că nu dau la maxim în boxe manelele când cealaltă comunitate, care trăiește alături de mine, participă la o Liturghie, așa cum s-a întâmplat zilele trecute la Cluj.

Unde relația dintre majoritate și minoritate este soluționată, există și respect reciproc. Pentru că nu trebuie să-ți fie frică de celălalt, ci trebuie să ai încredere în el. Nu vrem să luăm nimic de la alții, vrem să construim împreună.

Acest tip de respect este strâns legat de încrederea reciprocă - și, în cele din urmă, de viitorul pe care îl construim.

Trebuie să proiectăm și să construim. Ar fi bine să facem acest lucru împreună, fără să ne excludem reciproc din activitățile cotidiene sau din festivități. Să avem respect pentru cel de lângă noi și să pretindem, dacă situația o cere, să fim și noi respectați, cultura și limba noastră maternă.

Sentimentul de respect lipsește demult din societatea românească. În relațiile dintre minoritate și majoritate, probabil nu a fost niciodată complet. A fost mai degrabă incompletă. Dar lipsește și din relația dintre stat și cetățeni. Nu mai vorbim despre respectul dintre diferitele forțe politice.

Ne dorim acest respect, dar nu îl exercităm în viața de zi cu zi.

Statul așteaptă respect din partea cetățeanului dar în schimb îl privește cu suspiciune.

Românii și maghiarii se așteaptă la respect reciproc, dar încrederea reciprocă lipsește cu desăvârșire.

Aproape 1,3 milioane de maghiari locuiesc în România. Suntem vecini, prieteni, colegi, familii. Cu toții construim această țară: prin munca, ideile și inițiativele, impozitele pe care le plătim, contribuim cu toții la îmbunătățirea situației în această țară.

De aceea, mesajul meu, mesajul nostru, este unul sincer, simplu și clar: și noi dorim o țară mai bună.

O țară mai bună aici, acasă, pe pământul nostru natal. Vrem stat de drept, dar unul în care nu numai cetățeanul respectă legea, dar și statul respectă cetățeanul.

O țară în care doresc libertate și pentru celălalt, nu doar pentru mine. Pentru că știu că libertatea poate fi împărțită și, spre deosebire de bunurile materiale, divizibilitatea o sporește.

Acesta este și mesajul zilei de azi.

Faptul că, în pofida întregii ostilități, a celei mai grave represiuni, a secolelor de conflict, poate exista un acord, o consolidare. Este nevoie doar de încredere și respect, respect pentru demnitatea umană.

Uneori este nevoie de douăzeci de ani, alteori de un secol. Dar este posibil. Pentru că acolo unde există încredere, poate exista și respect. Haideți să ne apucăm de treabă, să începem o construcție solidă împreună, români, maghiari, toți cetățenii acestei țări! Depinde numai de noi! RESPEKT!

Hartă interactivă