UDMR.ro - Prioritățile UDMR sunt sprijinirea oamenilor și protejarea locurilor de muncă

Prioritățile UDMR sunt sprijinirea oamenilor și protejarea locurilor de muncă

Prioritățile UDMR sunt sprijinirea oamenilor și protejarea locurilor de muncă

Prioritățile UDMR sunt sprijinirea oamenilor și a familiilor, respectiv protejarea locurilor de muncă în perioada de criză cauzată de epidemia de coronavirus.  Acordăm o importanță majoră sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderilor individuale și familiale afectate de criză – a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, anunțând finalizarea de către Consiliul Economic al Uniunii a poziției și recomandărilor UDMR pentru abordarea consecințelor economice ale pandemiei de coronavirus.

”Pe lângă fondurile de la bugetul de stat, UDMR solicită utilizarea cât mai eficientă a instrumentelor puse la dispoziție de Uniunea Europeană ca răspuns la pandemia de coronavirus. România are la dispoziție aproape 500 milioane de euro accesibile imediat, urmate de alte 2,5 miliarde de euro, sume ce pot fi folosite pentru gestionarea crizei. Măsurile adoptate de Comisia Europeană fac posibilă redistribuirea resurselor financiare aferente actualului ciclu bugetar multianual”– a explicat președintele UDMR.

Uniunea solicită să fie finanțate imediat investițiile cele mai importante pentru comunitățile locale, în același timp trebuie sprijinită și compensarea pierderilor cauzate de restrângerea activității instituțiilor și autorităților locale. Propunerile UDMR se referă pe lângă IMM-uri și la situația din turism, transporturi, agricultură și la susținerea exportatorilor.

În același context UDMR propune prim-ministrului Ludovic Orban o rectificare bugetară de urgență. Propunerile Uniunii vor fi prezentate premierului în cursul zilei de luni. Poziția UDMR privind abordarea consecințelor economice ale pandemiei de coronavirus poate fi accesată AICI.

Hartă interactivă